Tărâmul fantastic în expansiune

Virtual Reality în România

La București s-au pus bazele primului centru de realitate virtuală de la noi din țară.

Acum câtva timp, mai precis în luna decembrie a anului trecut, revista CHIP a găzduit în paginile ei și sub aceeași semnătură articolul „Tărâmul fantastic”. Acele rânduri au încercat să trateze domeniul deja foarte vast al realității virtuale, precum și câteva mijloace hardware și software care fac posibile experiențe mai complexe într-o lume digitală. Remarcam însă cu părere de rău că singurul acces pe care l-am avut la îndemână pentru a gusta o bucățică din acest teritoriu a fost Internetul, care mi-a oferit documentația necesară și mici mostre, cum ar fi ilustrații ale aparatelor în cauză sau jocuri MMORPG (Massively Multiplayer Online Role Playing Game). Nici gând pe atunci la noi în țară de dispozitive asemănătoare, de Cyber Café-uri, cu atât mai puțin de cinematografe 3D. Doar câteva mituri cum că unul sau altul, în special universitățile de profil tehnic, ar avea ceva, dar acel „ceva” a fost atât de bine ascuns încât nu am ajuns la el nicicum. În perioada CERF-ului din acest an am avut însă plăcuta surpriză de a primi la standul nostru vizita unui domn care, cu mult respect și, aș putea spune, chiar timiditate, mi-a dezvăluit planurile sale remarcabile. Acestea, deși aproape imposibil de realizat, pot fi expuse în puține cuvinte: dânsul dorea să aducă realitatea virtuală și la noi în țară!

Visuri...

Dacă aveți cumva impresia că vă voi anunța acum că domnul Marian Pandilică, ce reprezintă compania românească MGL PRO International, nu a reușit să facă ce și-a propus, vă înșelați. La întâlnirea cu pricina, dânsul mi-a povestit aproape cu nonșalanță că în ultima zi a evenimentului va aduce la târg o parte din echipamente, pentru a fi testate. Sincer, nu l-am crezut; documentația pe care am găsit-o pentru „Tărâmul fantastic” îmi făcuse o idee mai mult decât clară asupra costurilor implicate de VR și mai ales de accesul publicului la aceasta. Totuși, în ultima zi de CERF, între concursul de asamblare a unui calculator și întâlnirea cu o parte dintre dumneavoastră, Pandilică a „pândit” o secundă propice, m-a prins de mânecă și m-a dus să îmi arate minunea. Și astfel, în fața mea și a multor altora s-au lăfăit pentru prima dată o parte din dispozitivele pe care visam de atâta timp să le încerc. Timpul foarte scurt pe care l-am avut la dispoziție atunci nu mi-a permis însă prea multe. Așa că, în scurt timp de la terminarea CERF-ului, mi-am făcut bagajele și am pornit spre București, dând curs invitației lui Pandilică de a participa la inaugurarea primului Show Room românesc destinat echipamentelor VR.

... realități...

Luându-mi vizita și obiectul acesteia la bani mărunți, aceasta a debutat cu o binemeritată, spun eu, incursiune în sistemul iMax 3D, un cinematograf tridimensional care îți „bagă filmele în suflet” la propriu. Practic, echipamentul VR în cazul de față constă dintr-o pereche de ochelari stereoscopici, completați de o soluție Home Theatre, compusă dintr-un televizor mare și un player DVD. Din cele spuse de Pandilică și simțite de ai mei ochi, din păcate nu foarte sănătoși, ochelarii în discuție se bazează pe simplul principiu al stereoscopiei. Ei transmit imagini diferite la ochiul stâng și la ochiul drept, fiecare având un refresh de 60 Hz (deci împreună, 120 Hz); suprapuse, acestea dau senzația de 3D, una atât de reală, încât era cât pe ce să... fiu înghițită de un ditamai șarpe fantastic, personaj din păcate secundar al filmului prezentat! Am vizionat secvențe din câteva producții special concepute pentru acest gen de soluții, însă în esență orice conținut poate fi ușor convertit pentru a fi vizionat la modul 3D. Filmulețele pe care le-am văzut atunci se prezintă și cu câte o pereche de ochelari stereoscopici clasici, aceia din plastic cu o lentilă albastră și una roșie. Aceștia presupun un strop de efort din partea spectatorilor și pe mine nu m-au făcut nicicum (sau eu nu i-am făcut pe ei) să văd și adâncimea din imagini.

Pe aceeași soluție Home Theatre am testat și o cască Scuba de la Philips, care se bazează pe același principiu al stereoscopiei, aducând în plus experienței 3D și sunetul surround, mult mai performant, prin căștile încorporate. Ea dispune de mai multe reglaje pentru controlul distanței interoculare și pentru fixarea dispozitivului pe cap, însă ecranul încorporat, un tub cinescopic (adică un CRT, un televizor micuț), este surprinzător de mic.

Sărind acum direct la ultimul dispozitiv testat, nu din cauze de spațiu alocat în revistă, ci pur și simplu din nerăbdare, vă voi povesti de MindDrive, un degetar care nu se aseamănă cu cel al bunicii nici prin destinație și nici prin design. Bazându-se pe semnalele bioelectrice transmise neîntrerupt de corpul nostru, un MindDrive purtat pe deget (una din cele mai inervate arii ale organismului uman) poate controla o activitate digitală, mișcările unui obiect afișat pe monitor fără nici un fel de aport fizic din partea utilizatorului. Experiența propriu-zisă a constat din încercarea mea de a direcționa un viermișor digital pe un drum cu obstacole doar prin puterea gândului meu. Experiența a fost la început frustrantă, MindDrive cerând, în afara unui sistem ridicol de neperformant (chiar și un 486), și ceva mai multă atenție și un strop de relaxare a minții. Cu timpul însă – nu vă gândiți la ani, ci la minute – viermișorul începe să se încolăcească corect, depășind cu brio și fără lovituri obstacolele ce îi ies în cale. Trebuie să vă spun că el este protagonistul unui joc (bine, metaforic spus joc) special conceput pentru MindDrive, degetarul dispunând totuși și de alte aplicații, mult mai interesante (de exemplu, MindSkier vă provoacă să schiați nu ca gândul, ci cu gândul, oglindindu-vă performanțele cu ajutorul unei grafici acceptabile). Interesant de menționat mi se pare faptul că MindDrive se bazează pe o tehnologie asemănătoare cu cea utilizată de „detectoarele de minciuni”; el încorporează o serie de senzori sensibili la subtilele schimbări de temperatură și impulsuri bioelectrice, care „ghicesc” comanda gândită.

Dovedind proaste performanțe în ceea ce privește ghidarea săracului viermișor, am să revin puțin înainte în timp, mai precis la momentul în care am fost invitată la un „Indiana Jones” care m-a transpus cu totul în Vestul Sălbatic. De fapt, domnul Jones a avut doar meritul de a poposi pe unul din sistemele prezente în Show Room, „vinovate” cu transportul în acea atmosferă fiind de data aceasta o serie de echipamente VR. Concret, este vorba despre o nouă pereche de ochelari stereoscopici, asupra căreia nu mai revin, o vestă VR Interactor Vest și un controler VR CyberStick.

MGL PRO promovează vesta prin cuvintele „Simte puterea!”, care trebuie să menționez că sunt foarte bine alese, deși dispozitivul în sine m-a dezamăgit puțin. După cum puteți vedea și în ilustrațiile alăturate, Interactor VEST seamănă cu un ghiozdănel. Ea este în esență un dispozitiv de amplificare a semnalului audio care transpune în vibrații efectele sonore. Capabilă de force feedback, vesta poate fi utilizată pe aproape orice semnal audio în tandem cu un PC, un televizor, un Play Station sau altele și „se asortează foarte bine” și cu o pereche de ochelari 3D, dar mai bine cu un HMD (HeadMounted Display). Ea concretizează în vibrații diferitele impacturi ce se petrec în jocuri, ca de exemplu împușcăturile (care sincer mi-au „marcat” spatele în timp ce-l controlam pe Indiana Jones), loviturile (și pe acestea le-am simțit cu prisosință) și așa mai departe. Această vestă nu este deloc grea și măsoară 31 cm în lungime, 26 cm în lățime și 5 cm în grosime.

Controlerul 3D CyberStick este un „aparațel” care îți dă o ciudată senzație de libertate, mai mult chiar, în opinia mea, decât HMD-urile sau alt tip de căști virtuale. Foarte asemănător la înfățișare cu un joystick normal, acesta este însă un dispozitiv optic, deci unul care nu este legat cu nici un fel de fir de PC. Acest fapt face posibilă o libertate de mișcare pe toate cele trei axe, naturală, aș putea spune, ajutată în cazuri de Hack & Slash și de opt butoane cu diferite funcții. CyberStick-ul mai încorporează și câțiva indicatori luminoși de senzitivitate cu două culori, permițându-mi un control eficient al nefericitului Indiana Jones virtual. Nefericit, întrucât se pare că și de această dată dispozitivul s-a dovedit mult mai performant ca mine, care l-am prăpădit pe săracul personaj în vreo cinci minute în toate încercările mele.

... și obstacole

Ar mai fi multe de multe de spus, însă mă presează spațiul disponibil în revistă. Echipamentele VR descrise mai sus sunt doar partea reprezentativă, în opinia mea, a ofertei MGL PRO International. Dacă v-am făcut curioși, Show Room-ul este încă deschis publicului, la fel și site-ul companiei, http://www.mglprointernational.ro, unde veți găsi detalii. În plus, prefer să utilizez aceste ultime rânduri pentru a vă vorbi puțin de viitor, nu al nostru sau al omenirii în general, ci al domnului Pandilică și al firmei sale. Țin să spun că dânsul mi-a părut omul perfect pentru a aduce VR-ul în România; este atât de optimist și de încrezător în visul lui (mi-a povestit că de ani de zile este un pasionat al realității virtuale cu tot ce implică ea), încât ar fi în stare să aducă și luna de pe cer dacă așa ceva ar fi necesar pentru a-și realiza scopurile.

Ca planuri de viitor, Pandilică intenționează să își completeze echipamentele din ofertă și să deschidă un soi de Show Room Cyber Café în incinta București Mall. Acesta va fi mult mai accesibil nu numai celor dornici să probeze echipamentele contra unui preț relativ mic, ci și clienților care doresc să achiziționeze astfel de dispozitive, a căror comercializare în România face și ea parte din domeniul de activitate al firmei. Mai departe în timp, este luată în calcul deschiderea de centre VR și în alte orașe ale țării și, mai mult, chiar realizarea unui cinematograf iMAX. Acesta... implică atât de multe de spus, încât mai bine nu mai spun nimic. Lăudabile intenții care, sper din tot sufletul, se vor concretiza în realitatea aceasta... adevărată. Însă MGL PRO International înfruntă o serie de obstacole cam mari, chiar foarte mari, aș putea spune, și nu numai de ordin financiar. Totuși, n-aș vrea să închei într-o atmosferă sumbră nu foarte scurta mea pledoarie. Fie ca norocul să ne aducă și nouă un centru VR așa cum au și nemții, de exemplu; până atunci, însă, iată că prima cărămidă a fost pusă pe al nostru mioritic plai. Vă aștept cu interes părerile la adresa laura_stancu@chip.ro sau pe forumul http://www.chip.ro.

Legendele imaginilor originale

• MindDrive permite controlul sistemului de calcul doar cu puterea gândului.
• Vesta Interactor VEST: un „ghiozdan” care transpune sunetele în senzații.
• Philips Scuba este de fapt un televizor mic ascuns într-o cască mare.
• Aceste persoane sunt literalmente „cu capul în nori”, în postură de testeri ai sistemelor de echipamente VR.
• Controlerul 3D CyberStick: un joystick fără nici un fel de frâne care oferă libertate de mișcare pe trei axe.