Experiențe, reflecții și întrebări despre colaborarea Human–AI: ce putem construi împreună și cum păstrăm judecata, autonomia și responsabilitatea umană.
Azi am încheiat un nou experiment de creație muzicală care ilustrează potențialul Human–AI Cognitive Augmentation. Rezultatul: „CE RĂMÂNE DIN NOI”, un album Soul Blues cu 15 piese, realizat prin colaborarea dintre mine,…
În ultima perioadă am început să înțeleg tot mai clar că una dintre cele mai valoroase forme de augmentare cognitivă Human–AI nu este aceea în care AI îți scrie un text, îți face o prezentare sau îți rezumă un document, ci…
În această seară am dus mai departe un proiect muzical deja existent și am ajuns la un rezultat pe care, cu puțin timp în urmă, mi-ar fi fost greu să mi-l imaginez.
Lucrez de ceva timp la ceea ce numesc AI Cognitive Personality: un mod de colaborare Human–AI în care experiența, regulile, criteriile și deciziile nu se pierd de la un prompt la altul, ci se acumulează într-un sistem de…
În articolul anterior am povestit cum a apărut DSEC din încercarea mea de a trata colaborarea Human–AI ca pe un sistem care trebuie proiectat, controlat și testat. Dar, în timp ce construiam DSEC, am început să observ un…
DSEC nu s-a născut într-un laborator și nici din dorința de a inventa încă un framework pentru AI. A apărut firesc din felul în care am început să lucrez cu Inteligența Artificială.
În ultimele săptămâni am creat 16 albume muzicale folosind AI. Nu sunt muzician chiar daca am avut toata viata ureche muzicala si mama a fost profesoara de muzica.
Cele mai multe discuții despre AGI pornesc firesc de la capabilitățile sistemului: cât va înțelege, cât de bine va putea planifica, ce va putea executa și câtă autonomie va avea. Eu mă uit tot mai mult la o altă problemă, una…
Imaginea este o glumă, dar în spatele ei există o dezbatere serioasă conform DieZeit sau OCDE. Vedem scăderi ale rezultatelor educaționale, probleme de concentrare, mai puțină lectură profundă și dificultăți în evaluarea…
Când folosim AI, întrebarea importantă nu este doar „ce putem automatiza?”, ci și „ce parte din munca noastră cognitivă vrem să augmentăm?”. În discuțiile pe care le am tot mai des cu organizații apare aceeași nevoie: „vrem să…
În timp ce dezvoltam PRIN VEACURI — un musical Symphonic Rock în 20 de acte despre istoria României — am întâlnit o problemă care poate explica o limitare importantă a ingineriei clasice a prompturilor.
De câteva luni încerc să înțeleg nu doar cât de repede evoluează Inteligența Artificială, ci ce se întâmplă cu omul care începe să lucreze zilnic împreună cu ea. Industria măsoară progresul prin benchmarkuri, reasoning, coding…
În relațiile dintre oameni nu pornim de fiecare dată de la zero. Avem instincte sociale, educație, experiență, norme morale și juridice, feedback și mii de ani de adaptare culturală. Putem funcționa rezonabil chiar fără să…
Incepe sa semene tot mai mult cu etapele prin care trec alpinistii care se incumeta sa ajunga pe Everest 😊 cu deosebirea ca pe masura ce avansezi in cunoastrea notiunilor de AI Literacy, Data Literacy, Machine Learning, Deep…
Înseamnă să înțelegi cum funcționează AI, unde creează valoare reală, care sunt limitele sale, ce riscuri introduce și cum să o folosești pentru augmentare profesională, nu doar pentru automatizare superficială.